În sfârșit! Limitatoare de viteză la intersecția de la Căciulești (comuna Girov)

Am făcut, astăzi , o vizită, la Girov, la intersecţia dintre DN 15D Piatra Neamţ – Roman cu DJ 156A Roznov – Dobreni, loc în care vor fi montate noi limitatoare de viteză, în speranţa că participanţii la trafic vor ţine cont de ele şi se va reduce numărul de accidente din acea zonă
Locul acesta este unul în care au avut loc multe incidente pentru că participanţii la trafic nu respectă indicatoarele rutiere. Am mers însoţit de domnul director Stejărel Spiridonescu, pentru că este specialist în domeniu şi am vrut să alegem cea mai bună soluţie pentru a nu mai apărea probleme cu participanţii la trafic. Cele două drumuri care se intersectează au marcaje transversale, benzi rezonatoare, care îi atenţionează pe conducătorii auto că trebuie să reducă viteza, dar, din păcate, de multe ori sunt neglijate şi se produc accidente. Aşa că vom introduce şicane – noi semnalizatoare – care să îi oblige pe şoferi să reducă viteza, pentru că vor avea de depăşit nişte denivelări. Toate aceste marcaje se vor face cu avizul Poliţiei Rutiere, chiar dacă vor fi realizate de către Consiliul Judeţean. – a declarat președintele Consiliului Județean, Constantin Iacoban, pe pagina de Facebook

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
PUBLICITATE