Ieri, două accidente rutiere în zona Romanului. Două tinere au intrat cu mașina în copac

În ziua de 28.12.2015, în jurul orei 12.25, pe DN 15 D în afara localităţii Trifeşti, a avut loc un accident rutier soldat rănirea ușoară a conducătoarei auto.
Din primele cercetări se pare că în timp ce o tânără de 18 ani, din Bîra conducea un autoturism pe DN 15D, având direcţia de deplasare către Roman, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă de un autoturism ce se deplasa în faţa sa, a frânat brusc și a părăsit partea carosabilă, întrând în coliziune cu un copac și autoaccidentându-se. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și s-a stabilit că purta centura de siguranță în momentul producerii accidentului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La circa o oră după primul accident, tot pe DN 15D, în afara localităţii Trifeşti, a mai avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.
Din primele cercetări se pare că în timp ce o tânără de 26 de ani, din Pipirig conducea un autoturism pe DN 15D, având direcţia de deplasare către Roman, părăseşte partea carosabilă prin stânga direcţiei sale de mers şi intră în coliziune cu un copac, autoaccidentându-se. Și în acest caz conducătoarea auto nu se afla sub influența alcoolului și purta centura de siguranță.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sfaturi de prevenire a accidentelor rutiere
Viteza, atât excesivă cât şi viteza neadaptată condiţiilor meteo-rutiere, continuă să rămână principala cauză a accidentelor rutiere. Pentru a preveni aceste evenimente rutiere, care afectează nu doar participanţii la trafic ci şi familiile acestora, vă recomandăm:
– adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care se rulează, situând-o nu la limita admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă;
– reduceţi viteza în locurile impuse de lege şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii;
– măriţi distanţa între autovehiculele în mers ;
– evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi a depăşirilor neregulamentare;
– adoptaţi un comportament preventiv în trafic!

PUBLICITATE