Hai la teatru! Programul Festivalului – Miercuri, 16 noiembrie


Miercuri, 16 noiembrie

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ora 17.00 // Sala Mare // Teatrul ACT București
ABSOLUT!
după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia: Alexandru Dabija
cu Marcel Iureș 

Ora 20.00 // Sala Studio „Corneliu-Dan Borcia“ // Vanner Collective LTD
ASHES AFAR
de Andreea Borțun, regia: Bobi Pricop
cu: Crissy O’Donovan, Liviu Romanescu

Ora 22.00 // Sala Mare, publicul pe scenă // Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti
BĂIATUL DIN BROOKLYN
de Donald Margulies, regia: Cristi Juncu         
cu: Tudor Istodor, Andrei Finţi, Marius Călugăriţa, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Natalie Ester, Cezar Grumăzescu

(vezi tot programul – AICI)


ABSOLUT!
Marile școli de film își învață scenariștii și regizorii să povestească. Să spună povești. Câți dintre noi au mai apucat să audă în copilărie povești spuse, nu citite? Poveștile s-au sfărâmat, s-au făcut praf și pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece și telenovele.
Polemic și terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea, Dracul… Oamenii care or să o asculte își vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari și esențiale fără fasoane, cu umor și nepăsare.

ASHES AFAR
Un cuplu. O valiză. Un joc pierdut. O amintire re-jucată. Când Aine își pierde memoria, Mihail construiește o formă de terapie pentru a o aduce înapoi. Dar terapia cu cel pe care-l iubești poate deveni un joc extrem de alunecos. Ce se întâmplă atunci când regula se schimbă? Ashes Afar pătrunde aspectele socio-politice, cu o doză ridicată de umor negru. Descoperiți viețile din interiorul acestui cuplu de tineri imigranți și vedeţi cum se dezvăluie această poveste fragmentată, ce vorbește despre dragoste, amintiri și pierderea amândurora.

BĂIATUL DIN BROOKLYN
Un romancier are, în sfârşit, succes cu romanul său autobiografic, dar exact când cariera lui e pe val, căsătoria, prietenii şi sănătatea tatălui său intră vertiginos în declin. Brooklyn Boy prezintă cariera scriitorului Eric Weiss, al cărui roman autobiografic devine bestseller, în timp ce viața sa personală e compromisă. Soţia îl părăseşte, tatăl bolnav este internat în spital, crede că prietenul lui din copilărie l-a trădat. O privire amuzantă și emoţionantă asupra familiei, a prietenilor şi a succesului. O piesă inteligentă, provocatoare, care atinge resorturile intime ale fiecăruia, demonstrând ştiinţa dramaturgului american în a descifra psihologia relaţiilor.

D.M.B.
PUBLICITATE