Hai la teatru! Programul Festivalului – Marți, 15 noiembrie


Marţi, 15 noiembrie

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ora 17.00 // Sala Mare // Teatrul German de Stat Timișoara
DE FAPT E FRUMOS
de Volker Schmidt, regia: Volker Schmidt
cu: Konstantin Keidel, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Richard Hladik, Anne-Marie Waldeck, Oana Vidoni

Ora 22.00 // Sala Mare // Teatrul „Jean Bart” Tulcea
OSCAR ȘI TANTI ROZ
de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Ion Sapdaru
cu: Alecsandru Dunaev, Oana-Lavinia Pisaroglu, Irina Naum, Costel Zamfir, Cristi Naum, Gabriela Ciolacu, Mihai Gălăţan, Nicoleta Lungu

(vezi tot programul – AICI)


 De fapt e frumos priveşte îndeaproape relațiile unei generații care se remarcă prin fuga de obligații, fiind mereu în căutarea a ceva mai bun. Un spectacol despre oameni în jurul vârstei de 30 de ani, bine instruiți, care trec de la un job temporar la celălalt, sunt mereu pe drumuri și trăiesc în locuințe semi-mobilate, dar ale căror profiluri pe rețelele de socializare sunt actualizate non-stop și puse la punct. În spatele banalității prezentării sinelui pe Facebook se ascunde însă drama căutării relaţiei potrivite. Cum să trăim şi cum să iubim? Aspiraţia de a găsi marea iubire rămâne neschimbată. Spectacolul De fapt e frumos pornește tocmai de la contradicţia dintre concepţia romantică despre o relaţie fără sfârşit şi condiţiile de viaţă reale ale generaţiei de azi. Pentru că, de fapt, avem tot ce ne trebuie, însă doar „de fapt“, în realitate lipseşte ceva… iar sintagma „de fapt“ devine motto-ul unei întregi generaţii.

Oscar și Tanti Roz
Oscar este un copil de doar 10 ani, care, din cauza unei boli grave, trăieşte într-un spital. Băiatul suferă de leucemie, boală ce-l va conduce spre moartea inevitabilă. El duce un „război“ inocent şi pătimaş împotriva tuturor. Singura persoană pe care o acceptă şi o apreciază de la bun început este Tanti Roz. Această bătrână infirmieră câştigă încrederea băiatului, surprinzându-l mereu cu poveşti moderne, care sunt adevărate istorisiri de viaţă, în care nici binele, nici răul nu câştigă.

Tanti Roz îi sugerează copilului ideea de a trăi fiecare zi de parcă ar fi zece ani şi doreşte să îl înveţe să îi scrie lui Dumnezeu pentru a nu se simţi atât de singur. Oscar ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prietenii din spital, să-şi întâlnească prima iubire, cu care se şi căsătoreşte, să piardă iubirea care i-a oferit atâta entuziasm şi euforie, iar, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare, care arde la ambele capete …

D.M.B.
PUBLICITATE