GSP: Cum se dădeau tunurile la pariuri pe meciuri cu Ceahlăul Piatra-Neamț

Gazeta Sporturilor (GSP) a publicat astăzi, 5 mai 2017, un articol în care prezintă cum a ajuns un fost șef de club (Gabriel Oprea), suspectat de implicare în mafia pariurilor și fin al lui Reghe, într-o poziție-cheie în administrație.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul articolului apare și un episod ce s-ar fi petrecut la un meci Ceahlăul – Snagov (3-0) în sezonul 2008-2009, la capătul căruia nemțenii aveau să promoveze în L1.

Relatările unor martori sunau astfel: „Oprea a transmis înainte de meci «Băieți, trebuie să pierdem. N-avem ce să facem! O să luaţi fiecare câte 1.000 de lei la final». A explicat că e o chestiune politică, iar Snagovul e obligat să se supună”. Conexiunea se făcuse pe axa primarilor Gheorghe Ștefan (Piatra Neamț) – Apostol Mușat (Snagov), colegi la PDL în acel an. Echipa s-a conformat, iar jucătorii ar fi profitat de context cu un tun formidabil la pariuri: circa 1,5 miliarde de lei vechi, adică 40.000 de euro, câștigați de fotbaliști pe o miză neobișnuită, respectiv 3 goluri încasate până la pauză. Ceea ce s-a și întâmplat! – notează gsp.ro

sursa: gsp.ro
PUBLICITATE