Gestul anului pentru un deputat de Neamț! A scos din curtea unui bătrân sinistrat trei căruțe cu mâl

Deputatul de Neamț, Iulian Bulai, face un gest care va surprinde pe toți românii. Comuna Văleni a fost grav afectată de viiturile stârnite de ploile din acest weekend. Parlamentarul a fost în Văleni și a făcut un apel la cei care îi pot ajuta pe cei care s-au ales cu grădinile și locuințele distruse (vezi articolul – AICI). Mai mult decât atât, a pus mâna pe lopată și a scos trei căruțe cu mâl din casele oamenilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Am fost la Văleni. Sunt localnici neajutorati care ar vrea sa plătească pe cineva sa ii ajute sa scoată mâlul din curți și case, dar nici asa nu găsesc persoane.

Colac peste pupăză, primarul spune ca nu se poate apuca sa curețe zonele afectate puternic pentru ca nici acum, dupa doua zile de la viitura, nu a ajuns comisia care trebuie sa evalueze pagubele. Si spune ca trebuie sa o astepte, pentru ca risca sa nu primeasca despăgubirile.

Domnule prefect, trimitem comisia de evaluare la Văleni?

Pe de alta parte, localnicii nu au asigurate locuințele împotriva dezastrelor naturale. Doar 13% dintre nemțeni au încheiate aceste asigurări obligatorii, ceea ce înseamnă că suntem descoperiți împotriva naturii.

Alături de consilierul meu, am scos din curtea unor bătrâni trei căruțe de mâl cleios adus în curtea și anexele lor gospodărești de viitură.

Treabă mai este! Cei care puteți da o mana de ajutor faceți-o, bătrânii din Valeni va așteaptă!

PS: 17.36: am vorbit cu prefectul de Neamt, dl. Vasile Panaite. Maine dimineata va ajunge acolo comisia de evaluare a pagubelor. – a scris Iulian Bulai

PUBLICITATE