Franța laudă polițiștii din Neamț. Parteneri de încredere în lupta împotriva criminalității

În cursul anului 2014, 3 polițiști nemțeni au participat la misiuni internaționale de menținerea păcii în zonă de conflict (sub egida ONU), iar 3 polițiști au participat la misiuni operative pe teritoriu străin(capitale europene).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Selecția acestor cadre presupune o formare profesională anterioară în cadrul unor cursuri, după care testarea cunoștințelor practice se face prin examen scris și vorbit la limba străină și un interviu pe teme profesionale. Apoi o comisie a misiunii respective își selectează candidații testându-le încă o dată abilitățile de comunicare în limba țării respective.

Un astfel de caz este cel al inspectorului de poliție Pavelescu Cristi, ofițer în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale – IPJ Neamț, care în perioada iulie-august 2014 și 2015 a participat la două misiuni cu caracter temporar pe teritoriul statului francez. În prima sa misiune ofițerul a fost unul din cei 20 de polițiști români admiși din toată țara, care a fost repartizat în Comisariatul de Poliție al Arondismentului nr. 1 Paris. Aici, alături de polițiștii francezi a desfășurat activități operative “cot la cot” cu aceștia pentru a combate infracționalitatea stradală, principalele obiective ale zonei de competență fiind Muzeul Luvru, Place Vendome, Place du Concorde, etc.

Pe parcursul celor două luni de misiune în capitala Franței, experiența polițistului nemțean a contat în acordarea de sprijin și asistență autorităților de resort franceze, care au instrumentat cauze de natură judiciară privind infracționalitatea de drept comun și criminalitate organizată, în care sunt implicate persoane de cetățenie română.

Totodată, acesta a contribuit la prinderea în flagrant a trei cetățeni români de etnie romă, care au comis infracțiunea de furt din buzunar în dauna unor cetățeni canadieni, pe care i-au prejudiciat cu suma de 4000 de dolari. O altă situație limită la care a participat, a fost cea a capturării unui bărbat ce comisese un jaf de bijuterii dintr-un magazin de lux, persoană ce a fost imobilizată în urma unui schimb de focuri între suspect și polițiști.

În cea de-a doua misiune, ofițerul nemțean a fost repartizat în cadrul Direcției Regionale de Poliție Transporturi, având ca teritoriu de responsabilitate Gara De Nord a capitalei franceze, cea mai tranzitată zonă din Franța, respectiv circa 1 milion de persoane pe zi. Echipele de câte trei sau patru polițiști au prevenit și combătut furtul de și din bagaje, furtul din buzunare, cerșetoria și ori de câte ori a fost necesar s-a asigurat perimetrul în cazul depistării de colecte suspecte.

În urma efortului depus și a profesionalismului de care a dat dovadă ofițerul nemțean în îndeplinirea sarcinilor transmise, activitatea acestuia a fost încununată de mulțumiri scrise primite din partea autorităților franceze, care recunosc în polițiștii români un partener sigur și de încredere în lupta împotriva criminalității și a ilegalităților conexe.

PUBLICITATE