[FOTO-VIDEO] Exercițiu de amploare la Mănăstirea Varatec. Imagini din dronă

Miercuri, 18 iulie, începând cu ora 11:00, s-a desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren cu tema “Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă la producerea unui incendiu la Mănăstirea Varatec, cu extindere la fondul forestier al Ocolului Silvic  Bisericesc – Neamț și Ocolul Silvic Tg. Neamţ. (mai multe detalii – AICI)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

SCENARIUL EXERCIŢIULUI a fost următorul:

În ziua de 18.07.2018 la orele 11.00, prin sistemul B.R.A.U. „112” Neamţ, dispeceratul unităţii primeşte un anunţ de la un turist aflat în imediata apropiere a Mănăstirii Varatec, despre faptul că în zona Palatului Arhieresc s-a produs un incendiu care s-a propagat cu repeziciune la întreaga construcție.

Numărul apelurilor de urgenţă crește, numeroase persoane observând fumul negru care se ridică din zona Palatului Arhieresc.

Din informaţiile primite, un număr de aproximativ 5 persoane s-au autoevacuat pe platoul din partea de S-V a clădirii, iar personalul civil şi cel monahal încearcă să limiteze efectele incendiului cu mijloacele proprii şi să-şi recupereze bunurile, punându-şi viaţa în pericol.

Curentul electric a fost întrerupt, iar participanţii la trafic(pietonal şi auto) s-au oprit pentru a urmări evoluţia fenomenului, blocând accesul forţelor de intervenţie la fața locului și creând pericolul producerii unor alte accidente.

sursa: ISU Neamț
PUBLICITATE