A fost stabilită cauza INCENDIULUI la blocul din Piatra-Neamț. Vezi comunicatul oficial

„Astăzi, la ora 13:04, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la acoperișul unui bloc de locuințe în municipiul Piatra Neamț, str. Aleea Viorelelor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru localizarea și stingerea incendiului, au fost mobilizate următoarele forțe și mijloace: cinci ofițeri și 25 subofițeri cu șase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de capacitate mică și o autospecială SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț. A fost solicitat sprijin de la operatorul economic de distribuție a energiei electrice/gaz metan pentru oprirea acestor utilități în zona evenimentului și a furnizorului de apă pentru creșterea presiunii apei pe rețeaua de hidranți.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta pe toată suprafața acoperișului. S-a intervenit concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru căutarea/ salvarea/evacuarea persoanelor din imobil.  Cel mai important obiectiv al acestei intervenții l-a reprezentat evacuarea locatarilor blocului de locuințe pentru a nu înregistra victime, fiind evacuate șase persoane de către cadrele instituției noastre. Alte două persoane au fost evacuate de colegii de la Inspectoratul județean de Jandarmi Neamț deoarece au refuzat evacuarea, restul locatarilor s-au autoevacuat înaintea sosirii echipajelor de pompieri militari. Au fost constituite două echipe de căutare-salvare, care au verificat toate cele 32 de apartamente aflate în cele două scări ale blocului.

O altă prioritate a intervenției a constituit-o evitarea propagării incendiului la etajele inferioare, aspect urmărit de către forțele de intervenție care au acționat de la nivelul terenului. Pentru lichidarea incendiului s-a refulat apă de la înălțime cu autoplatforma și s-au realizat dispozitive de intervenție prin cele două case de scări, cu câte două țevi de refulare.

Pentru a avea o imagine completă asupra intervenției trebuie menționate următoarele aspecte:

  • Autoplatforma, care permite refularea apei de la înălțime, necesită o suprafață de 10 X 8 metri pentru a putea fi calată;
  • Gabaritul autospecialelor și căile de acces existente în zonă nu au permis amplasarea acestora între clădirea Inspectoratului Școlar Județean și blocul incendiat;
  • În zona intervenției existau trei hidranți de incendiu care au permis alimentarea directă cu apă a autospecialelor;

Incendiul a fost lichidat la ora 14:20.

În urma producerii incendiului nu au fost victime omenești și nici apartamente afectate de incendiu. În urma evenimentului au ars acoperișul blocului din astereală lemn, învelitoare țiglă, carton bituminat și tabla pe o suprafață de cca. 800 mp, deșeuri hârtie, textile și lemn.

După finalizarea intervenției s-a stabilit că împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost ,,fumatul în locuri nepermise sau neprotejate termic corespunzător”.

Se cuvine să menționăm și implicarea în gestionarea acestei situații de urgență a doi subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire, care verificau la momentul producerii incendiului un operator economic în vederea emiterii autorizației de securitate la incendiu, aceștia asigurând evacuarea locatarilor precum și a cadrelor Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț aflate în turele libere care au sprijint la locul intervenției colegii aflați în tura de serviciu.” – notează comunicatul ISU Neamț

Conform unor surse, vecinii susțin că s-au auzit zgomote în pod iar printre bunurile arse se aflau și saltele de dormit.

Vezi și fotografii / VIDEO de la incendiu – AICI

PUBLICITATE