Festivalul concurs – “FLORILE CEAHLĂULUI” 2016


Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, sub egida Consiliului judeţean Neamţ, organizează, între 18 şi 20 martie,  ediţia a XXVIII-a a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”. Festivalul se desfăşoară pe două secţiuni: Secţiunea Canto Tradiţional Românesc (categoriile de vârstă  9-14 ani, 15-19 ani şi 20-25 ani), respectiv Secţiunea Instrumente Populare (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai), care are o singură categorie de vârstă, cea cuprinsă între 9 şi 25 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Festivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI” îşi  propune să revitalizeze şi să promoveze tradiţia şi folclorul din România, prin muzica vocală, instrumentală şi costumul popular românesc.

La ediţia curentă, juriul Festivalului va fi format din specialişti în domeniu, oameni de cultură şi  reprezentanţi ai organizatorilor. Preşedintele juriului celei de-a XXVIII-a ediţii a Festivalului va fi prof. dr. Elise Stan – etnomuzicolog şi realizator TV. Membrii juriului sunt: Emilia Arcan, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ,  Nicolae Botgros (conducătorul formaţiei “Lăutarii” din Chişinău), Florentina Buzenschi (muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ), Iurie Levcic (preşedinte al Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti, Cernăuţi), Dorin Grama (director executiv Favorit TV), Tiberiu Groza (director artistic al Ansamblului “Dor Transilvan”, Cluj), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” al Consiliului Judeţean Suceava), Laurenţiu Ursache (profesor de muzică, realizator de emisiuni muzicale radio-tv).

Trofeul festivaluluiFestivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI” are programate fazele preliminare în zilele de vineri, 18 şi sâmbătă 19 martie, începând cu ora 14,oo, la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului judeţean Neamţ, pentru ca etapa finală să se desfăşoare duminică, 20 martie, începând cu ora 17,oo la sala mare a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ.

Intrarea la toate fazele concursului este liberă, în limita locurilor disponibile, cu precizarea că, pentru finala de duminică, accesul în sala de spectacol se va face până în ora 16,45, spectacolul-concurs fiind transmis de postul Favorit TV.

Un concurs – rampă de lansare pentru valori ale folclorului românesc

Mergând înapoi pe firul istoriei, ar fi de spus că manifestarea culturală a fost iniţiată în 1968 de către Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă (CJCES). Iniţial, competiţia a fost profilată pe muzica uşoară. Treptat, odată cu trecerea anilor, organizatorii au ajuns la concluzia că judeţul nostru dispune de resurse artistice destul de importante în domeniul folclorului şi de tinere speranţe care meritau a fi scoase la rampă, iar orientarea către folclor a luat primplanul. Astfel că, aşa cum am găsit menţionat în arhivele presei locale, „concursul de interpretare «Florile Ceahlăului» are de acum o istorie la activ şi un bun prestigiu printre întrecerile similare din ţară. Ediţia ’86 a confirmat aceste merite, dacă ţinem seama  de numărul relativ mare de participanţi – treizeci de concurenţi din şaisprezece judeţe.” Aşadar, un concurs devenit naţional!

De-a lungul timpului, Festivalul i-a avut laureaţi pe Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Nelu Gabor, Steliana Sima, Nelu Şopterean, Olimpia Iacob-Nistor. Cu toţii, la acea vreme, iluştri… necunoscuţi!

Dacă la nivelul concurenţilor întrecerea s-a dovedit an de an acerbă, iar câştigătorii au confirmat statutul de laureaţi prin carierele artistice ulterioare, un cuvânt de laudă merită şi juriile acelor ani, de profesionalismul şi integritatea lor depinzând, în mare măsură, prestigiul Festivalului şi chiar calitatea şi viitorul folclorului românesc. La „Florile Ceahlăului”, juriile au avut mereu în componenţă personalităţi ale lumii muzicale româneşti. De pildă, la ultima ediţie desfăşurată înainte de 1990, cea din 8-10 decembrie 1989, printre membrii juriului se afla Ştefania Rareş, iar cu numai un an înainte, în 1988, preşedintele celor desemnaţi să descopere tinerele talente era Nicolae Gâscă, nimeni altul decât cel care a bătut lumea în lung şi în lat cu studenţii săi de la “Cantores Amicitiae”.

Motivaţia reluării concursului „Florile Ceahlăului”

După douăzeci de ani, Festivalul-concurs este reluat în anul 2009.

Ca motivaţie  a reluării manifestării a fost faptul că, în Neamţ, există talente nedescoperite, această trudă fiind unul dintre scopurile iniţiale ale concursului: depistarea valorilor din rândul copiilor şi al tinerilor, încurajarea şi îndrumarea lor către cariere artistice care să menţină vie flacăra folclorului românesc.

Alte ţinte urmărite de organizatori prin intermediul acestui Festival-concurs sunt: promovarea culegerii şi interpretării muzicii tradiţionale, dar şi reactualizarea unor piese vechi, de mare valoare şi reprezentativitate, prin interpretarea acestora de către tineri; conştientizarea de către tineri a faptului că muzica tradiţională, reprezentând o valoare identitară fundamentală, formează un patrimoniu şi, ca orice patrimoniu, trebuie conservat; stimularea profesorilor şi instructorilor acestor copii şi tineri, profesori care, de multe ori, sunt ignoraţi, neapreciindu-se aşa cum se cuvine activitatea instructivă a lor.

Alex Daniel BULAI, câştigătorul TrofeuluiTrofeul ediţiei de anul trecut a fost cucerit de către concurentul la secţiunea instrumente Alex Daniel BULAI (vioară), elev al Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ.

 

PUBLICITATE