Femeie de 59 de ani, prinsă de Poliția Piatra Neamț, cu băutură și țigări de contrabandă

În urma acţiunilor desfășurate în sistem integrat, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor stradale şi a activităţilor comerciale ilicite, pe raza mun. Piatra Neamţ, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Piatra Neamţ au identificat în zona pieţii centrale țigări susceptibile a proveni din contrabandă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, asupra unei femeie de 59 ani, din Rediu, au fost găsite 41 de pachete ţigări diferite mărci, respectiv 820 de ţigarete şi 6 litri de băutură spirtoasă fără timbru fiscal, pe care aceasta încerca să le comercializeze.

Pachetele de ţigări şi sticlele de băutură spirtoasă au fost ridicate pe bază de dovadă, în vederea confiscării, iar femeia este cercetată ”colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, faptă prev. de art. 270 privind Codul Vamal.

PUBLICITATE