Teatrul Tineretului are plăcerea de a anunța premiera Fata de pe canapea, regia și scenografia: Horațiu Mihaiu. Reprezentaţiile vor avea loc vineri şi sâmbătă (31 martie şi 1 aprilie 2017), de la ora 19.00, la Sala Mare.
Fata de pe canapea
de Jon Fosse
Traducerea din limba norvegiană: Carmen Vioreanu
Regia și scenografia: Horațiu Mihaiu
FEMEIA – Ecaterina Hâțu
FATA – Sonia Teodoriu
BĂRBATUL – Andrei Merchea Zapotoțki
MAMA – Cătălina Ieșanu
SORA – Corina Grigoraș
UNCHIUL – Valentin Florea
SORA BĂTRÂNĂ – Loredana Grigoriu
TATĂL – Florin Mircea jr
Recomandat persoanelor peste 14 ani.
Scriitorul norvegian Jon Fosse (n. 1959) a debutat cu un roman (Roșu, negru, 1987), a scris proză scurtă, poezie, eseu, cărți pentru copii, dar ceea ce i-a adus succesul internațional a fost dramaturgia, gen pentru care a fost nominalizat la Premiul „Nobel“ în 2013. Până în prezent, a scris peste 40 de piese, traduse în peste 40 de limbi. În 2010, când i s-a decernat Premiul „Henrik Ibsen“, cel mai important premiu de dramaturgie la nivel mondial, a declarat: „Scrisul m-a schimbat. În tinereţe nu eram credincios. Dacă reuşeşti să scrii o poezie, dacă simţi magia sau enigma, cum vrei s-o numeşti, revelaţia a ceea ce este trăirea, înseamnă că nu poţi fi ateu. Scrisul e o experienţă religioasă, fără îndoială. Eu nu ştiu de unde-mi vin cuvintele. Pot dovedi că am scris 40 de piese şi am publicat 40 de cărţi. Dar n-aş putea spune cum s-au născut ele. Nu mă cunosc pe mine însumi”. Această căutare a identității, a locului în lume, se regăsește ca temă dominantă a dramaturgiei sale, iar Fata de pe canapea (publicată în 2003) este emblematică din acest punct de vedere.
O femeie se caută pe sine pictând… Prezentul său este ca un copac ce se usucă încet, sufocat de plantele agățătoare ale trecutului. Chipuri fantomatice, cărți poștale, sunete ale mării, toate se rotesc într-un dans ce o ține captivă în trecut. Imaginea emblematică: ea, copilă, abandonată pe o canapea.
Sprijinindu-se de textul – poem al lui Jon Fosse, acest spectacol este o partitură cu două tempouri: unul lent, al femeii care meditează asupra eșecului vieții sale, și altul dinamic, al adolescentei care descoperă lumea și își caută felul de a fi în lume; este, pe de o parte, inerția tristeții, a abandonării idelurilor, iar pe de altă parte, explozia vitală a erotismului.
Fata de pe canapea este un spectacol despre pericolul scufundării în trecut, despre iubire ca principală hrană pe care copilul trebuie să o primească de la părinți pentru a fi întreg la maturitate, dar, înainte de toate, despre otrăvirea vieții prin neputința de a ne ierta pe noi înșine și pe cei care ne-au greșit.
(Raluca Naclad, consultant artistic)