Expoziție de pictură la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”. Vernisajul, luni, 17 iulie

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ găzduieşte expoziţia de pictură şi sculptură intitulată Repere ale Concursului Internaţional de Creaţie Vizuală „Aurel Băeşu” 2014-2016, la care participă cu lucrări artiştii: Dorin Crenganiş (Iaşi),  Constantin Gălceavă (Paşcani), Eleonora Dragomir, Gabriela Pruteanu, Elena Ispas, Corina Mariş-Dănilă,  Elena-Georgeta Cracană, Ioan Popei, Vasile Trăistariu,  Dinu Focşăneanu, Neculai Trifan şi Gheorghe Cuciureanu  (Piatra-Neamţ),  al  cărei  vernisaj va avea loc luni, 17 iulie 2017, ora 15.30 în Sala Expo-Club „Victor Brauner” (Bd. Republicii, Nr. 17).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Scopul acestui concurs a fost să evidenţieze faptul că arta este o modalitate privilegiată prin care artiştii îşi pot revela universul interior, imaginea fiind folosită ca o mediere între artist şi lumea exterioară.”, precizează prof. Gh. Cuciureanu, cel care va prezenta expoziția publicului în ziua vernisajului.

Expoziţia vine în continuarea unei serii de acţiuni ale Bibliotecii Judeţene realizate în parteneriat cu asociaţii cultural-artistice nemţene, care își propun să contureze un repertoriu metodologic cât mai diversificat şi adaptat nevoilor învăţământului artistic contemporan.

Manifestarea se va încheia cu un micro-concert de muzică tradiţională românească susţinut de Andrei Bălan.

Pentru acest eveniment, partener principal este Asociaţia  AAA C.R.E.E. Piatra Neamţ, în colaborare cu Asociaţia A.S.C.E.T.I.S. Piatra Neamţ.

Lucrările expuse vor putea fi admirate în perioada 17 iulie -20 august 2017.

PUBLICITATE