Eroii căzuţi în Primul Război Mondial, comemorați la Bicaz


Prefectul judeţului Niculina Dobrilă a participat astăzi, 26 august a.c., la ceremonia de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial pentru reîntregirea României, care s-a desfăşurat în oraşul Bicaz.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Evenimentul face parte din Programul naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primul Război Mondial, aprobat prin Hotărârea Guvernului României 821/2015, manifestări patronate de Preşedintele României, la propunerea Primului-ministru.

Începând cu ora 10.00, după instalarea gărzii la monument, a avut loc, conform programului stabilit, oficierea serviciului religios, momentul de reculegere, apoi  citirea preambulului şi a listei de 300 de eroi, de către prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean, şeful Centrului Militar Piatra Neamţ, primarul oraşului Bicaz, comandantul Garnizoanei Piatra Neamţ, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor filiala Neamţ.

Manifestarea de astăzi se înscrie în seria de evenimente dedicate omagierii celor 330.000 de eroi căzuţi in  această conflagraţie mondială. Conform Programului Naţional activităţile se  vor desfăşura, până în anul 2018.  În aceste zile, la principalele trecători ale Carpaţilor se desfăşoară  ceremonii şi manifestări omagiale pentru a marca  centenarul intrării armatei romane în primul război mondial”  a declarat prefectul Niculina Dobrilă.

După intonarea Imnului Naţional al României, au fost depuse flori la monument şi au fost aprinse candele pentru omagierea eroilor căzuţi în luptă.

Totodată, în cadrul aceloraşi manifestări, prefectul judeţului Niculina Dobrilă va participa  la Marşul Tactic care va avea loc mâine, 27 august, începând cu ora 22,30, la Statuia Eroilor din comuna Tarcău.

„Localitatea Tarcău reprezintă un punct de referinţă pentru armata română , pentru că  în luna  august 1916 subunităţi de militari au desfăşurat acţiuni de luptă în prima fază a ofensivei în Transilvania. Aceste acţiuni au constat în trecerea, prin surprindere, a frontierei muntoase, pentru a uşura trecerea munţilor de către grosul armatei de operaţii” a precizat prefectul Niculina Dobrilă, conform unui comunicat al Prefecturii Neamț

Dan Mihail B.
PUBLICITATE