Emilia Arcan: „Criza apei a fost depășită”. Locuitorii din Piatra Neamț: „N-AVEM APĂ!”


Într-un comunicat trimis astăzi la ora 17:16, președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, anunța cu bucurie că s-a rezolvat criza apei din Piatra Neamț.
La ora 21:30, locuitorii din cartierul Dărmănești anunță cu indignare și cuvinte pe care nu le putem transcrie, că NU AU APĂ!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Comunicat de presă – C.J. Neamț:

Criza apei a fost depășită, în Piatra Neamț

Așa cum au stabilit la ședința de dimineață, factorii responsabili de rezolvarea problemei cu lipsa apei în Piatra Neamț s-au întâlnit din nou, la ora 16, la Consiliul Județean și concluziile discuțiilor au fost îmbucurătoare.

Președintele Emilia Arcan a ținut să afle cum și-au onorat astăzi sarcinile de serviciu echipele care au intervenit la locul avariei și cum a fost manageriată intervenția la fața locului, având în vedere angajamentul făcut dimineață de către conducerea Companiei Județene Apa Serv că în această seară se va relua furnizarea.

Cei doi reprezentanți ai furnizorului de apă – Ionuț Dughir și Ion Păcală – au făcut precizarea că deja au început manevrele pentru umplerea instalațiilor și ora 19 anunțată ca fiind momentul când cam toți pietrenii ar trebui să aibă apă rămâne valabil.

„Disconfortul major dat de lipsa apei la robinetele în municipiul Piatra Neamț a fost depășit! Conducerea Companiei Apa Serv a anunțat, în cadrul ședinței de la ora 16, că au început manevrele pentru umplerea instalațiilor și în câteva ore apa va ajunge în toate locuințele din oraș. Îmi pare foarte rău că populația a trecut prin această experiență nedorită. Cred că nici intervenția celor de la Apa Serv nu a fost foarte eficientă, se putea găsi o soluție și mai rapid, dar bine că am ajuns la faza în care se reia furnizarea și avem garanția că nu va mai fi nici o oprire. Am marea rugăminte la cetățeni să încerce să limiteze consumul până la umplerea totală a instalațiilor, pentru că presiunea va fi în creștere, nu va exista debit maxim de la început. De asemenea, apa va avea pentru început suspensii, lucru firesc după o oprire a furnizării“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.

PUBLICITATE