Elevii vor vacanță de vară de la 1 iunie iar cursurile să înceapă pe 1 septembrie


Consiliul Național al Elevilor a adoptat o poziție prin care solicită ca vacanța de vară să înceapă pe 1 iunie, iar anul școlar pe 1 septembrie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Elevii propun această modificare pentru a echivala numărul de săptămâni ale semestrelor, astfel încât vacanța de iarnă să fie extinsă cu o săptămână. Schimbarea ar fi bine-venită în contextul sărbătorilor legale din această perioadă, cât și eventualelor condiții meteorologice nefavorabile întâlnite pâna acum, care pot fi evitate pentru a nu cauza ulterior probleme ce pot afecta buna desfășurare a actului educațional.

„Ne gândim la confortul termic. N-ar fi o problemă cele 15 zile din septembrie, dar reprezintă o problemă destul de serioasă cele 15 zile din iunie, când temperatura devine insuportabilă. De asemenea, vrem ca această perioadă de vacanţă de vară, 1 iunie – 1 septembrie, să rămână bătută în cuie, să nu o mai poată schimba nimeni, iar indiferent dacă aceste date cad miercuri sau joi, să ştim în fiecare an de câte săptămâni dispunem în fiecare an”, a declarat vicepreşedintele CNE, Ştefan Alexandru Stancu pentru Adevărul

D.M.B.
sursa: Facebook
PUBLICITATE