După ce au vizitat Spitalul Județean Neamț, oficialii NATO au ales un spital din județul Bistrița


În caz de catastrofă, oficialii NATO au decis ca militarii să ajungă la un spital din Bistriţa. Asta după ce au vizitat și spitalul din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Oficialii NATO au vizitat spitalele de la Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava şi Bistriţa. În final au ales Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa ca punct strategic, în caz de catastrofă. Dacă se întâmplă ceva cu militarii NATO pe teritoriul României, aceştia vor ajunge la spitalul din Bistriţa, această decizie fiind cântărită de noile dotări ale unităţii medicale.

După investiţiile de 6,5 milioane de euro în noul bloc operator, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa este atât de modern încât le-a furat ochii inclusiv americanilor pentru eventualitatea în care militarii ar avea nevoie de îngrijiri medicale, a spus directorul administrativ al unităţii, Gabriel Lazany, precizând că decizia a venit după ce au fost luate în calcul, de către NATO, și spitalele din Piatra-Neamț, Iași și Suceava.

„În primăvară am avut în vizită o delegaţie NATO formată în special din oficiali americani. Au venit într-o vizită de lucru pentru identificarea unui spital pentru militarii lor. Au mai vizitat spitalele de la Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ şi Bistriţa. După vizitarea spitalului şi a blocului operator, care atunci era într-o fază avansată, au spus că fără doar şi poate rămân pe Bistriţa ca spital. Ţinând cont de instabilitatea din regiune, reprezentanţii NATO se pregătesc de anumite evenimente. Am înţeles că îndeplinim condiţiile pentru a fi un spital care poate fi folosit în caz de situaţii neplăcute”, a explicat marţi, directorul administrativ al unităţii, Gabriel Lazany, pentru adevarul.ro

D.M.B.
PUBLICITATE