Două zile de foc pentru pompierii nemțeni. 16 intervenții pe raza județului


 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În zilele de vineri și sâmbătă, 1,2 aprilie, pompierii departamentului ISU Neamţ a fost intervenit în 16 solicitări pe care le-au primit prin apel la 112.

Incendii la casele şi în gospodăriile populaţiei

Vineri, 01.04 a.c., la ora 21:42, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din comuna Stăniţa. Incendiul cuprindea gunoiul de grajd şi resturile furajere, existând riscul ca flăcările şi scânteile purtate de vânt să ajungă la construcţiile din gospodărie. La locul indicat s-au deplasat 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite. Au ars resturile vegetale şi gunoiul – o cantitate de aproximativ două tone. Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locuri neprotejate corespunzător. La intervenţie au participat trei membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei cu un utilaj.

Vineri, 01.04 a.c., la ora 22:11, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Săvineşti. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia a ars funinginea depusă pe interiorul coşului de fum.

Sâmbătă, 02.04 a.c., la ora 09:56, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din satul Davideni, comuna Ţibucani. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, constatând că incendiul cuprindea bucătăria, holul şi parte din podul casei. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat proprietarului, care a suferit arsuri superficiale şi care a refuzat transportul la spital. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite. Au ars bunurile din bucătărie şi hol, tavanul din holul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 6 mp., bunuri din pod şi acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Cauza probabilă a incendiului: scăpări de gaze combustibile (proprietarul a verificat etanşeitatea buteliei cu flacără).

Sâmbătă, 02.04 a.c., la ora 12:12, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Piatra Şoimului. La locul indicat s-au deplasat 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, constatând că incendiul cuprindea locuinţa şi bucătăria de vară. Exista riscul extinderii flăcărilor către o altă locuinţă, având în vedere vântul puternic. Pompierii au acţionat timp de o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului, în urma căruia au ars locuinţa, cu pereţi din bârnă de lemn, acoperiş din astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp., bucătăria de vară, cu pereţi din lemn, acoperiş din astereală din lemn, pe o suprafaţă de 12 mp., precum şi bunurile din cele două construcţii. Cauza probabilă a incendiului: jar sau scântei purtate de vânt. La intervenţie au participat trei membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Roznov cu o autospecială şi cinci localnici.

Sâmbătă, 02.04 a.c., la ora 16:55, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din comuna Dumbrava Roşie. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de stins incendii, constatând că ardeau deşeuri din PAL şi plastic, existând ricul extinderii către construcţiie din gospodărie, având în vedere vântul puternic. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars aproximativ 100 kg. deşeuri. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

Sâmbătă, 02.04 a.c., la ora 17:40, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la anexele unei gospodării din localitatea Moldoveni. La locul indicat s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii. Membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Moldoveni, cu autospeciala din dotare, opriseră extinderea incendiului. Forţele au stins incendiul, în urma căruia au ars acoperişurile celor trei anexe, bunurile din bucătăria de vară, pereţii magaziei, şi o jumătate de tonă de fân. Cauza probabilă a incendiului este jarul cazut din sobă.

Sâmbătă, 02.04 a.c., la ora 21:13, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de stins incendii. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars resturile vegetale şi deşeurile de pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii deschise.

Misiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Sâmbătă, 02.04 a.c., la ora 13:09, un bărbat în vârstă de 42 de ani anunţat Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ, prin apel la „112”, că a descoperit o grenadă pe malul pârâului Româneşti, în satul Miron Costin, comuna Trifeşti, în timp ce efecta lucrări de regularizare a pârâului. Echipa pirotehnică, formată din doi subofiţeri, ridicat o grenadă de mână defensivă, în vederea depozitării şi a distrugerii în condiţii de siguranţă. Militarii au efectuat cercetarea zonei, pe o suprafaţă de 100 mp., fără a descoperi alte elemente de muniţie.

Incendii de vegetaţie

Vineri, 01.04 a.c., la ora 15:03, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren din localitatea Poiana Teiului. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Poiana Teiului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi trei membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei cu o motopompă. Forţele au stins incendiul, în urma căruia a ars vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii deschise.

Vineri, 01.04 a.c., la ora 15:16, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren din satul Pluton, comuna Pipirig. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, doi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei cu o autospecială, 10 localnici şi 10 angajaţi ai Ocolului Silvic Pipirig. Forţele au stins incendiul, în urma căruia a fost afectată o suprafaţă de aproximativ 2 hectare – pe un hectar a ars vegetaţia uscată a pajiştii unde sunt proprietari doi localnici şi pe un hectar a ars litiera din pădure. Cauza probabilă a incendiului este focul în aer liber, în condiţii de vânt.

Vineri, 01.04 a.c., la ora 16:11, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe o pajişte din satul Boboteni, comuna Hangu. La locul indicat s-au deplasat 11 subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Poiana Teiului cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au parcurs o distanţă de peste doi kilometri pe jos până în zona indicată prin apel, unde ardea vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. Împreună cu 10 localnici, pompierii au stins incendiul, a cărui cauză probabilă de producere este focul deschis în spaţii deschise.

Vineri, 01.04 a.c., la ora 16:54, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren din satul Telec al comunei Bicazu-Ardelean şi că există pericolul extinderii către pădure. La locul indicat s-au deplasat 13 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu un autocamion de intervenţie (două motopompe, un bazin de un mc. de apă şi 10 rucsaci de incendiu). Pentru a stinge incendiul, au mai fost mobilizaţi 29 de oameni – pompieri voluntari, angajaţi ai Ocolului Silvic şi localnici. Forţele au reuşit să stingă incendiul în jurul orei 20:00, fără ca acesta să se extindă la pădure, chiar dacă vântul puternic a îngreunat mult misunea. A ars vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar şi jumătate. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii deschise.

Vineri, 01.04 a.c., la ora 18:05, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren din municipiul Piatra Neamţ, strada Vasile Conta. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii deschise.

Vineri, 01.04 a.c., la ora 19:47, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un islaz din comuna Crăcăoani. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi zece membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei. Forţele au stins incendiul, în urma căruia a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii deschise.

Arbore căzut pe carosabil

Vineri, 01.04 a.c., la ora 20:06, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că un arbore a căzut pe partea carosabilă a unui drum public din comuna Tămăşeni. La locul indicat s-au deplasat patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială şi au îndepărtat arborele de pe carosabil.

Acoperişul unui bloc smuls de vânt

Vineri, 01.04 a.c., la ora 23:25, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că acoperişul unui bloc din municipiul Piatra Neamţ a fost smuls de vânt. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi opt subofiţeri cu o autospecială de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD şi două autospeciale echipate instalaţii şi accesorii de stins incendii, descarcerare şi prim ajutor calificat. Pompierii au izolat imediat zona. La partea superioară a blocului, militarii au constatat că mai existau elemente din acoperiş instabile, pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp., care puteau fi, în orice moment, smulse de vânt, şi le-au îndepărtat. Acoperişul, confecţionat din astereală din lemn şi învelitoare din tablă, avea o suprafaţă de aproximativ 300 mp.

PUBLICITATE