Două persoane depistate de polițiștii nemțeni pentru executarea mandatelor

În ziua de 08.09.2015, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției mun. Roman l-au depistat la adresa de domiciliu pe C. Marian, de 47 de ani, din Horia care poseda un mandat de executare a închisorii emis de către Judecătoria Roman. Acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt de arbori, fals intelectual în forma continuata şi uz de fals privind un înscris oficial în forma continuată.
În fapt, în data 06.07.2013, inculpatul a sustras din pădurea pe care o avea în pază un număr de 26 de arbori din specia salcâm, cauzând un prejudiciu de 487,90 lei. Pentru a justifica aceste fapte inculpatul a întocmit ilegal la data de 08.07.2013 două procese verbale de contravenții unor persoane iar la data de 15.07.2013 a întocmit în fals un aviz de însoțire a mărfii.
În baza mandatului, persoana a fost preluată, escortată și depusă spre a fi încarcerată la Penitenciarul Bacău.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tot ieri, o escortă formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț și lucrătorii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR l-au preluat pe N. Viorel Bogdan, de 24 de ani, din Văleni, de la autoritățile italiene. Acesta a fost depistat în Italia în data de 16.06.2015, fiind reținut pentru faptul că avea emis un mandat de arestare europeană pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare.
Persoana a fost predată reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Comunicat al Politiei Neamt

PUBLICITATE