Două accidente cu 6 victime, ieri (1 martie), în Piatra-Neamț și în afara localității Bicaz

În ziua de 01.03.2017, polițiștii rutieri au intervenit pentru salvarea de vieți și cercetarea la fața locului în cazul accidentului de circulație produs în afara localității Bicaz.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 18 ani din Bicazu Ardelean conducea un autoturism pe DN 12C, având direcția de deplasare Lacul Roșu – Bicaz, într-un sector de drum în curbă la dreapta, s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini și  a pierdut controlul autoturismului, izbindu-se frontal de o stâncă din afara sensului de mers Bicaz-Lacul Roșu.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a celor trei pasageri din autoturism, tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care au fost transportați la Spitalul Județean Neamț, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, stabilindu-se că acesta a obținut permisul de conducere la începutul lunii februarie a anului în curs.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un alt accident cu două victime a avut loc tot ieri,  pe str. Orhei din municipiul Piatra Neamț (vezi articolul – AICI)

Poliția Neamț – SFATURI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI PROASPEŢII CONDUCĂTORI AUTO

  • Reduceţi, cât se poate, din factorii care v-ar putea distrage atenţia de la drum (muzica prea tare, conversaţiile cu ceilalţi, numărul mare de pasageri, fumatul);
  • Dacă este nevoie să răspundeţi sau să daţi telefon, opriţi maşina pe dreapta carosabilă şi faceţi acest lucru sau folosiţi sistemul hands-free;
  • Evitaţi să circulaţi noaptea sau în zonele şi la orele aglomerate;
  • Păstraţi-vă calmul orice s-ar întâmpla!
  • Menţineţi o distanţă suficientă între dvs. şi celelalte maşini;
  • Conduceţi doar când sunteţi odihniţi!
  • Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor!
  • Folosiţi mai ales prima bandă de circulație!

Nu UITA!
VIAŢA are prioritate, nu VITEZA!

PUBLICITATE