DONALD TRUMP este noul Președinte al Statelor Unite ale Americii


Americanii au ales cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

E bătălia finală din cea mai crâncenă luptă pentru Casa Albă din ultimii 80 de ani. Şi e decizia care ar putea transforma, în anii următori, nu doar democraţia americană, ci lumea întreagă. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât luni seară, şansele lui Hillary Clinton de a câştiga alegerile erau de 90%, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos. În ceea ce priveşte votul popular, democrata avea 45 la sută, iar candidatul republican 42 la sută.

Conform ultimelor rezultate partiale anuntate de Washington Post, candidatul republican Donald Trump a obtinut 276 de voturi in Colegiul Electoral, iar adversarul sau, candidatul democrat Hillary Clinton – 218. Pentru a castiga alegerile, este nevoie de 270 de electori in colegiu, din totalul de 538.

Susţinătorii lui Hillary Clinton, îndemnaţi să meargă spre case „Lupta nu s-a încheiat, dar trebuie să mergeţi spre case”, le-a transmis John Podesta susţinătorilor lui Hillary Clinton adunaţi în sediul de campanie din New York.

Candidatul republican Donald Trump a sosit la sediul de campanie din oraşul New York, unde a rostit un discurs în care a ținut să mulțumească celor care i-au fost alături în această campanie.

Am primit un telefon de la Hillary Clinton în care am fost felicitat. Este momentul acum ca americanii să vindece rănile diviziunii, republicanii, democraţii vă spun că este momentul să ne unim. Eu mă angajez că voi fi preşedintele tuturor americanilor – a declarat Trump

Conform stiripesurse.ro, mulţi oameni spun că Donald Trump este un alt fel de republican. Este adevărat că nu este un politican de carieră şi nu are limbajul dublu al politicienilor, dar majoritatea poziţiilor sale se înscriu în linia tradiţională a republicanilor.

Pe lângă faptul că propune taxe mai mici şi reformarea reglementărilor, Donald Trump este în favoarea opţiunilor şcolare, a dezvoltării energetice, respinge Obamacare, vrea reglementarea mai strictă a imigraţiei şi întărirea acordurilor comerciale.

Trump a cucerit America pentru că politicile sale vor îmbunătăţi economia şi poziţia SUA în lume. În plus, Trump recunoaşte pericolele reprezentate de islam şi va întări armata americană. El ar reduce taxele şi reglementările costisitoare.

D.M.B.


  

PUBLICITATE