Doi candidați independenți, sprijiniți de PACT, în județul Neamț


Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) a lansat duminică (19 septembrie) candidații pe care îi va susține la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform Agerpres, PACT va participa cu liste complete în două județe și va sprijini șapte candidați independenți.

12991094_225653351126375_1707242060673960992_n
Sebastian Burduja și Andrei Carabelea

Pentru un loc de deputat de Neamț va candida președintele PACT, Sebastian Burduja, care este expert în dezvoltare, iar Andrei Carabelea, apărător al mediului, va candida pentru un post de senator de Neamț.

A fost o experiență la alegerile locale, din care am învățat foarte mult și cred că îmbin acele calități de care are nevoie un om politic. Cred că am, în primul rând, caracterul și capacitatea de a-mi duce la bun sfârșit cuvântul dat. Asta am învățat în voluntariat, să-mi asum responsabilități și să le duc la buna îndeplinire și asta voi face și în politică. Candidez pentru un post în Senatul României  și doresc să fiu cea mai tânără și cea mai activă prezență acolo. – a declarat Andrei Carabelea

Candidat pentru o funcție de senator, Carabelea a precizat că principiile promovate vor fi responsabilitate, transparență și eficiență iar ca obiective principale va milita pentru o strategie națională „mediu curat” (care să vină cu politici coerente și eficiente pe partea de anti-deșeuri, anti-poluare, anti-defrișare și anti-braconaj) și îmbunătățirea legislației electorale (pentru că atât la alegerile locale cât și la cele parlamentare, domnii care au avut pixul în mână s-au gândit în primul rând la ei și la cei pe care-i susțin, viciind categoric formațiunile mici și candidații independenți)

D.M.B.
PUBLICITATE