DIICOT – Percheziții în Piatra-Neamț. Sunt vizate două grupări de traficanţi de droguri

La data de 21.03.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  din cadrul Serviciilor Teritoriale Iași şi Bacău au efectuat  32 de percheziţii domiciliare în municipiul Iaşi, Bârlad, oraşul Podu Iloaiei, județul Iași  precum  şi 4 percheziţii domiciliare în municipiile Piatra Neamț şi Bacău în cadrul unei acţiuni comune vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate specializate în traficul de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În perioada iulie 2016 – martie 2017, procurorii DIICOT- S.T.Iaşi au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional organizat care a acţionat în această perioadă precum şi anterior acestei perioade,   prin aprovizionarea şi comercializarea unor cantităţi deosebit de însemnate de produse cu efecte psihoactive (atât sub formă de produs vegetal cât şi sub formă de substanţă pulverulentă)  precum şi droguri de risc pe pieţele ilicite de pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui.

De asemenea, procurorii DIICOT-S.T.Bacău efectuează cercetări faţă de un grup infracţional organizat care începând cu luna octombrie 2015 a comercializat droguri de risc și produse cu efecte psihoactive  mai multor consumatori de pe raza municipiilor Bacău și Piatra Neamț.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că drogurile și substanțele psihoactive erau procurate de la un distribuitor din municipiul Iași, precum și prin cultivarea “ indoor”  a plantelor de cannabis de către dealer-ii locali.

La sediul DIICOT- S.T.Iaşi au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 40 de persoane.

La sediul DIICOT- S.T.Bacău au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 6 persoane.

Acţiunile au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

PUBLICITATE