DGASPC Neamț: Copilul de la Complexul Romanița, cu malformație cardiacă, operat cu succes

Băiatul de 12 ani, rezident al Complexului de Servicii Romanița Roman, a cărei mamă nu fusese de acord cu intervenția chirurgicală de corectare a malformației cardiace de care suferă, a fost operat cu succes iar starea lui este foarte bună.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Operația a avut loc la mijlocul săptămânii trecute, fiind efectuată de o echipă complexă de specialiști în chirurgie cardiacă-pediatrică din cadrul Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon” din Iași și de la Spitalul Marie Curie din Capitală.

La scurt timp după operație starea băiatului s-a îmbunătățit foarte mult, saturația în oxigen, care anterior intervenției era de doar 40%, ajungând acum la peste 80%, aproape de normal.

Micul pacient va mai sta câteva zile în spital după care va fi transferat la Spitalul Sfânta Maria Iași pentru monitorizarea post-operatorie.

Copilul suferă încă de la naștere de o malformație cardiacă severă – tetralogie Fallot – iar mama sa nu l-a mai putut îngriji, astfel încât acesta a intrat în sistemul de protecție, la vârsta de 2 ani, fiind în plasament rezidențial la Centrul pentru Copii cu Dizabilități Romanița Roman, mama păstrându-și însă toate drepturile părintești.

În anul 2014, copilul a avut şansa să fie operat de o echipă medicală din Israel, însă mama a refuzat. În iulie anul acesta copilul a fost internat din nou în Spitalul Sfânta Maria Iași iar medicii au considerat că se impune intervenția chirurgicală motiv pentru care a fost cerut din nou acordul mamei. Aceasta era plecată în Italia și a fost mai greu de găsit dar, în urma discuțiilor purtate direct cu medicii curanți ai copilului, mama și-a dat acordul scris, operația fiind un succes.
Chirurgii nu exclud însă necesitatea unor noi intervenții în viitor, dar deocamdată starea micuțului s-a ameliorat semnificativ
.

PUBLICITATE