Deschiderea anului şcolar 2016-2017 la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”


Sute de elevi ai Colegiului Național „Calistrat Hogaș” au asistat cu emoţie la deschiderea noului an şcolar. La evenimentul prezidat de directorul unităţii şcolare, prof. Irimia Florin, au participat şi oficialităţile judeţului și municipiului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

dsc_8274Deschiderea oficială a noului an şcolar a avut loc în curtea liceului iar printre oficialități au luat cuvântul primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic și vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Ion Asaftei.

Elevii şi cadrele didactice au primit binecuvântarea chiar din partea Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan care a spus o rugăciune în cadrul ceremoniei. Nu au lipsit reprezentanţii Poliţiei şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamț.

Directorul Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, prof. Irimia Florin, i-a mulțumit IPS Teofan pentru binecuvântare, pentru rugăciunea rostită și gândurile bune dar și pentru icoana primită în dar de la acesta.

„În fiecare an, soarele blând al lunii septembrie ne adună pe toți, în fața porților larg deschise ale noului an școlar. Este din nou vremea ca știința de carte să reînnoade șirul generațiilor Calistrat Hogaș. Ne dorim ca anul școlar în care pășim acum să fie unul cu rezultate cel puțin la fel de bune ca și anul trecut sau anii precedenți” – a declarat directorul Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, prof. Irimia Florin

D.M.B.
PUBLICITATE