Depistat în trafic, după ce a provocat un accident și se afla sub influența alcoolului


În ziua de 08.02.2016, în jurul orei 18.20, în urma unei sesizări, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Doljeşti au oprit în trafic, pe DJ 207 K, un autoturism marca Porsche, care circula dinspre localitatea Butea spre centrul satului Doljeşti.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Procedându-se la identificarea şi legitimarea conducătorului auto, un bărbat de 51 de ani, din București, s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost condus la Poliţia municipiului Roman, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv.

În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că bărbatul de 51 de ani, anterior depistării în trafic, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe fondul unei depășiri efectuate de bucureștean.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe”, fiindu-i reținut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor.

PUBLICITATE