Crimă în Borlești. O femeie a găsit victima în locuința concubinului ei

La data de 29.04.2016, orele 07.30, lucrătorii Postului de Poliţie Borleşti, au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din com. Borleşti, jud. Neamţ, cu privire la faptul că un bărbat este decedat în locuința concubinului său.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în noaptea de 28/29.04.2017, pe fondul consumului de alcool, şi a unui conflict mai vechi, victima de 67 ani, în timp ce se afla la domiciliul agresorului, a fost lovită în zona capului cu o bucată de lemn (foc), provocându-i-se leziuni care au condus la decesul acestuia

Cauza a fost preluată de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor – se arată într-un comunicat al Poliției Neamț

PUBLICITATE