Conflict între două grupuri de romi în Piatra-Neamț. Polițiștii au reținut 3 bărbați

În seara zilei de 14.07.2017, mai multe echipaje de poliție împreună cu luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale au intervenit și au aplanat un conflict iscat între două grupuri de persoane, pe strada Aurel Băeșu din Piatra Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

S-a procedat la depistarea si conducerea la sediul Politiei municipiului Piatra Neamț a persoanelor implicate, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, din Piatra Neamț.

Aceștia sunt cercetați pentru faptul că în seara zilei de 14.07.2017, pe fondul unui conflict mai vechi, s-au agresat reciproc.

În zonă, pentru prevenirea escaladării conflictului, a fost instituit un dispozitiv de ordine și siguranță publică format din polițiști si jandarmi.

După administrarea probatoriului, cele trei persoane au fost reținute pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violente, tulburarea ordinii si liniștii publice, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț.

PUBLICITATE