Comunicatul oficial al Poliției pentru accidentul soldat cu 2 morți din Piatra Neamț

În ziua de 19.09.2015, în jurul orei 13.30, pe str. G-ral N. Dăscălescu din Piatra Neamţ a avut loc un accident rutier, în urma căruia a rezultat decesul a două persoane și rănirea altor trei.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că în timp ce un bărbat de 40 de ani, din Brașov conducea un autoturism, ieşind din parcarea unei spălătorii de pe str. G-ral N. Dăscălescu, ar fi efectuat manevra de viraj stânga fără să se asigure, moment în care a intrat în coliziune cu o ambulanță condusă de către un bărbat de 42 de ani dinspre localitatea Săvineşti. În urma impactului autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile în gardul unui imobil de pe partea stângă a direcţiei de mers Săvineşti-Piatra Neamţ, două persoane fiind încarcerate. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerilor pe locurile dreapta faţă şi stânga spate al autoturismului, un bărbat de 71 şi o femeie de 75 de ani, ambii din Girov, rănirea gravă a conducătorului autoturismului și a asistentei din ambulanță, cât și rănirea conducătorului ambulanței. Acesta a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ, brașoveanul de 40 de ani neputând fi testat datorită leziunilor suferite. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Comunicat al Poliției Neamț

PUBLICITATE