Componența lotului de handbal feminin CSM Roman pentru ediția de campionat 2017-2018

Miercuri, 12 iulie, a avut loc reunirea lotului de handbal al echipei CSM Roman, iar astăzi, la Sala Polivalentă, a fost organizată o conferință de presă pentru a aduce la cunoștința iubitorilor mișcării sportive care este componența echipei și care este obiectivul pentru sezonul competițional 2017-2018. La eveniment au participat Constantin Ștefan, antrenorul echipei, Carmen Stoleru – căpitan CSM Roman, primarul Lucian Micu și câteva din jucătoarele nou achiziționate: Ana Maria Simion, Ana Miriam De Soussa și Teja Ferfolja.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru sezonul competițional 2017-2018, șapte noi jucătoare au încheiat contract cu Club Sportiv Municipal, dintre care Ana Miriam De Soussa și Teja Ferfolja sunt aduse de la echipe străine. Ferfolja este de origine slovenă și a evoluat în Elveția, în timp ce De Soussa este de origine portugheză și a evoluat la echipe din Franța.

Obiectivul general al noului sezon competițional este clasarea în primele cinci poziții, însă primarul Lucian Micu a subliniat că scopul principal este o nouă calificare directă în Cupele Europene, fără nevoia de a mai apela la wildcard-ul ce permite echipelor foarte bune să solicite acceptul de participare.

Componența lotului de handbal feminin CSM Roman pentru ediția de campionat 2017-2018 este următoarea: Tymoshenkova Viktoriia (portar), Pîslaru (fostă Tamas) Ludmila Tereza (portar), Polocoșer Andreea (portar), Simion Ana Maria (extremă dreapta), Chitacu Oana (extremă dreapta), Boljevic (fostă Toskovic) Jasna (inter), Polocoșer Anca (inter), Stănciulescu Mihaela (inter), De Soussa Ana Miriam (inter/centru), Iovănescu Alexandra (pivot), Simion (fostă Dinu) Greta Ionela (pivot), Ferfolja Teja (inter/pivot), Stoleru Carmen Dumitrița (inter/centru), Vartic Loredana (centru), Popa (fostă Iuganu) Ana Maria (extremă stânga), Cîlici Lăcrămioara (extremă stânga), Cristea Mihai Cezar – kinetoterapeut și Ștefan Constantin – antrenor.

 

PUBLICITATE