Complexul Muzeal Județean – Problemele culturii, dezbătute la Neamț

Manifestarea ”Tendințe actuale în managementul cultural – Probleme de sistem și perspective” a debutat marți 21 martie, la Piatra Neamț cu deschiderea oficială a lucrărilor, la care au participat între invitații de onoare, Laurențiu Dulamă vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Rocasana Josanu directorul Direcției Județene pentru Cultură Neamț, dr. Lăcrămioara Stratulat directorul Complexului Muzeal Național ”Moldova” Iași, dr. Virgil Nițulescu, președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România, dr. Ernest Oberlander – Târnoveanu directorul Muzeului Național de Istorie a României și Dan Octavian Paul președintele ICOM România, alături de dr. Iulian Ghercă directorul – manager al Complexului Muzeal Județean, în calitate de ”gazdă”. Aceștia au adresat participanților, manageri de muzee, din întreaga țară un mesaj de ”Bun venit în ținutul Neamțului”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

”Inițierea unui astfel de demers, care reunește la Piatra Neamț personalități din domeniul muzeal și cultural, are la bază cel puțin două premise: prima vizează stabilirea unor contacte și parteneriate concrete cu instituțiile prezente în vederea dezvoltării unor proiecte comune viitoare precum și prezentarea Complexului Muzeal Județean Neamț cu patrimoniul său de excepție; a doua urmărește identificarea unor probleme actuale cu care se confruntă instituțiile muzeale și încercarea găsirii unor soluții viabile și a unor perspective pe termen mediu, la care instituția noastră să participe”, a spus, printre altele dr. Iulian Ghercă directorul – manager al Complexului Muzeal Județean Neamț.

Prima temă supusă dezbaterii a fost Perfecționarea, formarea și promovarea personalului din muzee, temă actuală și importantă ținând cont de demersurile Institutului Național de Cercetare și Formare Culturală de reorganizare și acreditare a cursului Managementul instituțiilor publice de cultură. Dezbaterile au avut loc după realizarea unei prezentări a președintelui Rețelei Naționale a Muzeelor din România, dr. Virgil Nițulescu (reprezentant la această întâlnire și a INCFC-ului). Tot în prima parte a întâlnirii au fost prezentate și supuse dezbaterii alte teme de actualitate: Cercetarea și activitatea științifică din muzee – realizată de directorul Muzeului Național de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, precum și Conservarea și restaurarea patrimoniului –  realizată de Dan Octavian Paul președintele ICOM România.

Problemele supuse discuției sunt gândite și prin prisma problemelor cu care se confruntă Complexul Muzeal Județean Neamț, instituție cu atribuții definite în zona cercetării științifice, precum și a conservării și restaurării patrimoniului.

Ca element de noutate am consemnat prezentarea unor soluții moderne și softuri pentru valorificarea colecțiilor muzeale. Doamna Diana Ghiorghieș – reprezentanta Cultware Cluj-Napoca- a avut o intervenție pe tema Soluții moderne pentru managementul și valorificarea colecțiilor muzeale. Pe parcursul întâlnirii a fost amenajat în interiorul Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț un stand de prezentare a unor produse IT specifice activității muzeale.

În a doua parte a întâlnirii au fost prezentate și dezbătute următoarele teme: Protejarea și clasarea patrimoniului – comisar Inspectoratul de Poliție Județean Neamț dr. Vitalie Josanu (Protejarea patrimoniului) și director-adjunct Muzeul Național Cotroceni dr. Ștefania Dinu (Clasarea patrimoniului); Legislația din domeniul cultural – vicepreședinte Rețeaua Națională a Muzeelor din România dr. Valer Rus; Salarizarea – director Muzeul Bucovinei Suceava dr. Emil Constantin Ursu.

”O altă dimensiune a acestei întâlniri este aceea de a promova și dezvolta imaginea Complexului Muzeal Județean Neamț la nivel național”, a mai precizat dr. Iulian Ghercă, cel care i-a invitat pe participanții la dezbateri la Muzeul Cetatea Târgu Neamț și Muzeul Memorial ”Ion Creangă” din Humulești.

PUBLICITATE