Cod PORTOCALIU de INUNDAȚII în Neamț. S-a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență


CaptureInstitutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o serie de atenţionări cod roşu, respectiv cod portocaliu şi cod galben de inundaţii în toată țara.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Județul Neamț, va intra sub cod portocaliu, în intervalul 28.06.2016 ora 13:00 – 29.06.2016 ora 15:00.

Avertizarea este valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice: Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău)Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi). 

Fenomenele se vor produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi.

Vezi și COD PORTOCALIU de ploi în județul Neamț


isu chitic convocare ploi sedintaAvând în vedere avertizarea meteorologică – cod portocaliu de precipitații în intervalul 28 iunie ora 16:00 – 29 iunie ora 11:00, primarul Dragoș Chitic a convocat astăzi în ședință extraordinară Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Piatra-Neamț.

În cadrul ședinței au fost trecute în revistă utilajele, materialele și echipamentele pentru intervenții care sunt pregătite. De asemenea, au fost formate echipele ce pot interveni în caz de urgență.

Toate zonele care prezintă un potențial risc sunt monitorizate permanent de către reprezentanții Poliției Locale și ai Biroului pentru Managementul Situațiilor de Urgență.

Având în vedere această avertizare, s-a instituit Serviciul de Permanență la Primăria Piatra-Neamț. La dispoziția cetățenilor este pus non-stop numărul de telefon 0233218991.

În acest moment nu sunt probleme în municipiul Piatra-Neamț; pe măsura evoluției fenomenelor meteorologice vom reveni cu informații suplimentare.

Harta Avertizare hidrologica_Nr_50 din 28.06.2016

 

PUBLICITATE