Cei trei nemțeni, plecați în Himalaya: „Am reușit! Mulțumim lui Dumnezeu!”


Alpiniştii pietreni Ionuţ Ştefănescu, Iulian Petre şi Adrian Laza au ajuns în faţa celei mai importante provocări a propriei lor cariere dedicată ascensiunilor montane la mare altitudine. Expediţia românească Cho-Oyu din Himalaya semnifică prima tentativă a celor trei temerari de a ajunge, în premieră, pe un opt-miar. „Este o treaptă firească după ascensiunile cucerite în Europa, Caucaz, Africa, America de Sud şi de Nord“, susţineau alpiniştii pietreni la începutul expediției. (vezi articolul – AICI)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astăzi, 3 octombrie, alpinistul Iulian Petre a găsit un răgaz de a mulțumi celor care i-au sprijinit în această expediție. Cei trei au reușit să atingă vârful Cho-Oyu din Himalaya. 

„Am reușit! Mulțumim lui Dumnezeu!” este mesajul postat acum câteva ore de Iulian Petre pe Facebook

Am reușit!
Mulțumim lui Dumnezeu!

În ziua în care am plecat în expediție am pierdut o prietenă dragă, Codrina Floria (artist, 45 de ani). Am promis familiei că voi duce acolo sus un lucru ce i-a aparținut Codrinei pentru ca sufletul ei să fie mai aproape de lumină. Am reușit acest lucru. Mulțumesc coechipierilor, Adrian și Ionuț, mulțumesc sponsorilor și în mod special firmei Lafor, tuturor celor care ne-ați susținut, mulțumesc familiei care mi-a fost tot timpul alături și copiilor mei Enzo și Léa.
(Iulian)

D.M.B.
PUBLICITATE