Cea de-a IV-a ediție a campaniei de ecologizare „Piatra curată”


Piatra curata 2016Campania de ecologizare „Piatra curată” a ajuns la cea de-a IV-a  ediție. La fel ca și în anii trecuți, campania se desfăşoară pe toată durata lunii aprilie și sunt invitați să se implice în campanie toți cetățenii municipiului Piatra-Neamț care vor să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește aruncarea necontrolată a deșeurilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Până acum au confirmat participarea la această campanie unităţi de învăţământ din municipiu, o mare parte dintre ONG-urile şi cluburile sportive ce activează pe raza oraşului, precum şi asociaţii de locatari.

Pentru această ediție, municipalitatea pietreană a achiziționat  500 de puieți de tei și 800 de butași de trandafir ce vor fi distribuiți asociațiilor de locatari precum și celorlalte instituții și organizații ce se vor alătura campaniei, pentru a fi plantați. Pentru a stabili programul de distribuire a puietului și pentru a oferi detalii în ceea ce privește plantarea arborilor, în data de 31 martie, începând cu ora 15:00 se va organiza o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de locatari din Piatra Neamț, iar în data de 05 aprilie, primarul Dragoș Chitic se va întâlni cu reprezentanții instituțiilor de învățământ și ai ONG-urilor care se vor implica în această campanie.

„Ne mândrim cu statutul de Perlă a Moldovei care este confirmat de locul fruntaș la nivel național pe care îl ocupă Piatra-Neamț în sondajele privind curățenia orașului. Am dovedit că putem fi un exemplu și vom acorda în continuare atenție deosebită curățeniei și aspectului estetic al orașului. La această ediție a campaniei vom implica într-o foarte mare măsură și asistații social care trebuie să presteze ore de muncă în folosul comunității a declarat primarul Dragoș Chitic

Toţi cei care doresc să se alăture campaniei, persoane fizice, sunt rugaţi să ia legătura cu preşedinţii asociaţiilor din care fac parte. De asemenea, ONG-urile şi agenţii economici care nu s-au înscris deja în campanie şi doresc să o facă sunt rugaţi să apeleze numărul de telefon 0233.210.872.

PUBLICITATE