Casa de Pensii Neamț: Se majoreaza ajutorul de deces. Reguli noi de acordare

În Monitorul Oficial al României nr.5/03.01.2018 a fost publicată Legea nr.3/2018 – a Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2018 prin care cuantumul ajutorului de deces acordat conform Legii nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a fost stabilit  în sumă de 4.162 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi în sumă de 2.081 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului .

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Noile cuantumuri se acordă pentru decesele survenite începând cu data de 6 ianuarie 2018, pentru decesele survenite în perioada 01 – 05 ianuarie 2018 cuantumul ajutorului de deces fiind cel stabilit prin Legea 7/2017, Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2017, și anume: 3.131 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, respectiv 1.566 lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Trebuie precizat că prin O.U.G. nr. 103/2017, art.129 alin.(1) lit.a) al Legii 263/2010 a fost abrogat, iar art.129 alin.(1), partea introductivă și lit.c) s-au modificat astfel:

art.129 (1) Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de:

b) instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia;

c) casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II şi IV şi alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia.

În consecință, începând cu data de 01 ianuarie 2018, data intrării în vigoare a OUG nr.103/2017, indiferent de data decesului, dar cu respectarea termenului general de prescripție, ajutorul de deces se va achita de casa teritorială de pensii, în cazul  decesului pensionarului cât și al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II şi IV şi alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia, în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare.

Documentele doveditoare ce trebuie să fie prezentate casei teritoriale de pensii, în vederea obținerii ajutorului de deces, sunt cele prevăzute la art.113 din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr.257/2011, cu modificările și completările ulterioare, și anume:

– cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 11;

– certificat de deces (original şi copie);

– act de identitate al solicitantului (original şi copie);

– acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);

– dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);

– act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);

– adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).

Pentru solicitanții de ajutor de deces, aferent persoanelor asigurate (în temeiul unui contract de muncă, a unei declarații de asigurare sau unui contract de asigurare) depunerea documentelor se realizează la Biroul Evidență Contribuabili, aflat la etajul I al Casei Județene de Pensii Neamț.

Verificarea calității de asigurat se face pe baza unei adeverințe, emise în acest sens de către angajator, și a Registrului asiguraților sistemului public de pensii.

PUBLICITATE