Capre negre, filmate în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș

Două capre negre au fost filmate în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș, în cadrul acțiunilor de monitorizare a speciei.  Imaginile au fost postate pe pagina oficiala de Facebook a Romsilva.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Filmarea a fost realizată de rangerii parcului în cursul acțiunilor de monitorizare a caprelor negre.

Capra Neagră (Rupicapra rupicapra) este un animal erbivor care trăiește în zonele stâncoase montane din Europa. Capra Neagră are picioare musculoase și copite despicate, ce le permite să se cațere în zone stâncoase, inaccesibile altor specii. Are o înălțime de până la 130 de centimetri și o greutate de până la 50 de kilograme, putând trăi până la 20 de ani. 

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura fiind schimbată în funcție de anotimp. 
România are o populație dezvoltată de capre negre, specialiștii în cinegetică estimând-o la peste 7.000 de exemplare. – notează Romsilva.

PUBLICITATE