Campania electorală pentru alegerile parţiale din 11 iunie a început

Campania electorală pentru alegerile parţiale din 11 iunie 2017, în care vor fi aleşi noi primari în 49 de localităţi (3 în județul Neamț), a început sâmbătă (27 mai) şi va dura două săptămâni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Campania electorală se va desfăşura astfel timp de 15 zile înainte de data alegerilor, urmând a se încheia pe 10 iunie la ora 7.00.
Depunerea candidaturilor pentru funcţia de primar a avut loc în perioada 16 – 22 mai. Contestaţiile la candidaturi au putut fi depuse până pe 24 mai, fiind soluţionate în termen de 24 de ore. Candidaturile rămân definitive în data de 28 mai.
Listele electorale permanente se tipăresc până cel târziu pe 9 iunie, cu două zile înaintea datei alegerilor.
Votarea va începe pe 11 iunie la ora 7.00 şi se va închide în aceeaşi zi la ora 21.00.

Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, dreptul de vot se exercita numai in comuna, orasul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritoriala a municipiului in care alegatorul isi are domiciliul sau resedinta, dupa caz.

Alegatorii pot vota numai la sectia de votare la care este arondata strada sau localitatea si unde sunt inscrisi in lista electorala permanenta sau in copia de pe lista electorala complementara.

În județul Neamț, alegerile locale partiale se vor desfasura in urmatoarele circumscriptii electorale: municipiul Roman, comuna Pipirig si comuna Baltatesti
PUBLICITATE