Campania ECOTIC „Orașe Curate” prezintă rezultatele din Piatra-Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pe 3 iulie 2017, „Orașe Curate”, campania națională ECOTIC dedicată colectării electricelor și electronicelor uzate din mediul urban, a avut loc pentru prima oară în Piatra Neamț și pentru a doua oară în Galați. Campania a încurajat locuitorii celor două municipii să vină și să predea corect echipamentele electrice și electronice uzate la centrele de colectare municipale. Din cele două municipii s-au colectat aproximativ 6800 kg deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Organizația ECOTIC, în parteneriat cu autoritățile și companiile de salubritate locale, continuă, de-a lungul anului 2017, campania națională „Orașe Curate”. După trecerea prin Botoșani, Filiași, Târgu Mureș, Dorohoi și Brăila, între 3 – 28 iulie 2017, locuitorii din Piatra Neamț și Galați au fost informați și încurajați să devină conștienți de problema deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de necesitatea de a le preda corect spre reciclare.

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor al celor două municipii care a predat un deșeu de minim 10 kg cumulate la punctele de colectare municipale, a primit un premiu instant. Punctele de colectare au fost amplasate în zone anunțate din timp către populație, prin intermediul materialelor de comunicare.

La final de campanie, cele două orașe au raportat un total de aproximativ 6800 kg DEEE colectate. Locuitorii din Galați au predat o cantitate de aproximativ 5300 kg deșeuri electrice, iar cei din Piatra Neamț aproximativ 1500 kg DEEE.

Campaniile din Piatra Neamț și Galați au continuat, în anul 2017, programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

PUBLICITATE