Campania de informare “Alege să fii corect!”, continuă


Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne continuă promovarea campaniei de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot. Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii nemțeni alături de colegii din cadrul Inspectoratului de Situații de Urgență Neamț au fost prezenți în zona gării și autogării din municipiul Piatra Neamț. Aceștia au luat contact direct cu cetățenii, informându-i atât despre derularea acestei campanii cât și cu privire respectarea legislației electorale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Reamintim, pe această cale, faptul că în conformitate cu Noul Cod Penal articol 387 votarea de două sau mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, constituie infracţiunea de fraudă la vot şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. De asemenea, art. 386 din Codul Penal prevede infracțiunea de coruperea alegătorilor: oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Totodată Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 reglementează alegerea membrilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, sancționând contravențional abaterile de la prevederile legale:
 continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (10.12.2016 ora 07.00) – se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei
 sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați– se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei
 distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propaganda electorală tipărite – se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei

D.M.B.
PUBLICITATE