Aurora Bălan, primarul comunei Gîrcina, condamnată la 3 ani de închisoare

Judecătorii Tribunalului Neamț au decis, astăzi (9 mai 2017), condamnarea primarului comunei Gîrcina, Bălan Lazăr Aurora la trei ani de închisoare (cu suspendare) pentru abuz în serviciu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

(…) contopeşte pedepsele concurente stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b si lit. c vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat si dreptul de a ocupa funcţia de primar, pe timp de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale (…) suspendă executarea pedepsei principale sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (şapte) ani.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în 10 zile de la comunicare

Aurora Bălan a fost trimisă în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în luna octombrie 2015. Aceasta este acuzată de două infracţiuni de abuz în serviciu.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 19 mai și 24 iulie 2008, inculpata Bălan Lazăr Aurora, în calitate de primar al comunei Gârcina, jud. Neamț, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin aceea că, deși cunoștea că primăria Gîrcina, jud. Neamț nu este proprietar, a vândut, în calitate de reprezentant al acesteia, două terenuri în suprafața de 10.000 mp, respectiv 2.200 mp, ce aparținea de drept moștenitorilor proprietarilor, către alte persoane. Pentru a crea aparența de legalitate a acestor tranzacții, Bălan Lazăr Aurora a inițiat adoptarea a trei hotărâri de consiliu local, prin care aceste terenuri au fost atestate ca făcând parte din domeniul privat al comunei și care au stat la baza intabulării lor în Cartea Funciară. Prin hotărârile respective, s-a aprobat și vânzarea celor două terenuri.
Faptele inculpatei Bălan Lazăr Aurora au avut drept consecință prejudicierea moștenitorilor respectivi și primirea unor foloase necuvenite pentru Primăria Gîrcina în valoare de 305.000 lei, respectiv 30.000 de lei, reprezentând prețurile încasate pentru cele două terenuri.
În cauză, părțile vătămate s-au constituit părți civile cu sumele de 400.000 de euro, respectiv 88.000 de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor respective.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi, dispunându-se ca o treime din venitul lunar net al inculpatei, până la concurența sumei de1.483.880 lei, să fie consemnată de Primăria Gîrcina pe numele inculpatei și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău.

Astfel în decizia de astăzi, 9 mai, judecătorii Tribunalului Neamț au hotărât:
Solutia pe scurt: În temeiul art. 386 Cod procedură penală, respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata Bălan Lazăr Aurora a fost trimisă în judecată, din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, cu referire la art. 297 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal, într-o singură infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, cu referire la art. 297 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Condamnă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000 si art. 5 alin. 1 noul Cod penal (infractiunea în dauna părtilor civile Creţu Mircea, Gâscă Miorica, Creţu Constantin şi Diaconescu Elena), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. 1 vechiul Cod penal, raportat la art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b si lit. c vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat si dreptul de a ocupa funcţia de primar pe durata a 2 (doi) ani. Condamnă pe aceeasi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000 si art. 5 alin. 1 noul Cod penal (infractiunea în dauna părtilor civile Creţu Constantin, Diaconescu Elena, Paramon Petru si Moroi Valentina), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. 1 vechiul Cod penal, raportat la art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b si lit. c vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat si dreptul de a ocupa funcţia de primar pe durata a 2 (doi) ani. În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b si 35 vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele concurente stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b si lit. c vechiul Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat si dreptul de a ocupa funcţia de primar, pe timp de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1, 2 vechiul Cod penal, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b si lit. c vechiul Cod penal, pe toată durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861, 862 si 865 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei principale sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (şapte) ani. În temeiul art. 863 vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: – se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Neamţ; – va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; – va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; – va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 861 şi 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 vechiul Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 19 şi 404 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1357 si 1373 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de către părtile civile Creţu M. Mircea, Gâscă M. Miorica, Creţu A. Constantin, Diaconescu A. Elena, Paramon Petru şi Moroi Valentina şi obligă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora, în solidar cu partea responsabilă civilmente comuna Gârcina, să plătească acestor părţi civile următoarele sume: – către părtile civile Creţu M. Mircea si Gâscă M. Miorica, câte 20.046 euro (echivalent în lei la data plăţii) reprezentând daune materiale pentru fiecare parte civilă, si câte 1.500 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre aceste părti civile; – către părtile civile Creţu A. Constantin si Diaconescu A. Elena, câte 19.280 euro (echivalent în lei la data plăţii) reprezentând daune materiale pentru fiecare parte civilă, si câte 1.500 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre aceste părti civile; – către părtile civile Paramon Petru şi Moroi Valentina, câte 982 lei reprezentând daune materiale pentru fiecare parte civilă, si câte 500 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre aceste părti civile. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, menţine măsura asiguratorie a popririi dispusă prin ordonanţa din data de 28.09.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. Constată că inculpata a fost asistată de apărător ales. În temeiul art. 274 alin. 1, 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora în solidar cu partea responsabilă civilmente comuna Gârcina să plătească statului suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare. În temeiul art. 276 alin. 2, 4 Cod procedură penală, obligă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora în solidar cu partea responsabilă civilmente comuna Gârcina, să plătească câte 425 lei reprezentând cheltuieli judiciare pentru fiecare dintre părtile civile Creţu M. Mircea, Gâscă M. Miorica, Creţu A. Constantin, Diaconescu A. Elena, Paramon Petru şi Moroi Valentina. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.05.2017.

foto: Facebook
PUBLICITATE