Atenție șoferi! De astăzi, acțiuni pentru viteză, consum de alcool și la trecerile pentru pietoni

În perioada 12-15 mai 2017, la nivelul județului Neamț se va acționa pentru reducerea victimizării persoanelor prin accidente rutiere.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în funcție de principalele cauze generatoare de accidente rutiere cât și de zonele, sectoarele de drum cu risc accidentogen, polițiștii rutieri vor fi angrenați în acțiuni punctuale, pe raza județului.

La nivelul Poliției municipiului Piatra Neamț, astăzi, vor fi desfășurate acțiuni la trecerile pentru pietoni, pentru combaterea abaterilor privind acordarea de prioritate pietonilor care au acest drept, dar și pentru sancționarea pietonilor care încalcă prevederile legale privind traversarea drumului public.

În acest weekend, acțiunile vor fi axate și pe verificarea în trafic a conducătorilor auto privind consumul de alcool și sancționarea încălcării regimului legal de viteză.

Readucem în atenție faptul că principalele cauze generatoare de accidente rutiere la nivelul județului Neamț, în primele patru luni ale anului, sunt viteza excesivă sau neadaptată, abaterile pietoni și abaterile conducătorilor de atelaje hipo, primele două cauze regăsindu-se și la nivelul Poliției mun. Roman.
Totodată, la nivelul Poliției mun. Piatra Neamț principalele trei cauze sunt: neacordarea de prioritate pietonilor, neacordarea de prioritate vehiculelor și neasigurarea la efectuarea manevrei de mers înapoi sau nepăstrarea distanței regulamentare în mers.

PUBLICITATE