Atanasiu la Piatra Neamț: PSD a creat 2 tomberoane politice – UNPR și ALDE


Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a afirmat astăzi, 19 martie, la Piatra Neamț, că PSD a creat „două tomberoane politice în Parlament”, făcând referire la UNPR și ALDE. Afirmația a fost făcută în cadrul lansării candidaților PNL Neamț în scrutinul electoral din iunie 2016.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

????????????????????????????????????

„PSD este un partid puternic și de fiecare dată a încercat să câștige nu doar pe forțele și puterile sale, ci încercând tot felul de șiretlicuri. Nu uitați că, în urmă cu câtva timp, a creat două tomberoane pe care le-a pus în Parlamentul României. Pe un tomberon scrie stânga politică și mai jos UNPR, și un tomberon pe care scria dreapta politică și mai jos ALDE. Au zis că toate valorile de stânga și de dreapta, care aveți coloană vertebrală și vreți să plecați din partidele voastre, poftiți la tomberoane. Și, după aceea, au făcut o alianță cu tomberoanele, acum câteva săptămâni.
Ce n-au știut cei de la PSD, și ce știu marinarii, de exemplu Băsescu știa, este că întotdeauna când se scufundă o navă șobolanii află primii și fug. Și tocmai ieri, când voiau să își desemneze candidații la Primăria Capitalei, au aflat că tomberoanele nu mai vor să fie în alianță cu ei. Este o chestie interesantă. Știu ei de ce”
, a spus Teodor Atanasiu.

El a mai susținut, de asemenea, că misiunea PNL atât la nivel național cât și local este să „de-pesedizeze” România și că alegerile locale vor fi câștigate de liberali indiferent dacă acestea se vor desfășura într-un singur tur de scrutin. – notează Agerpres

PUBLICITATE