Armata Română face angajări. 35 de posturi în Neamț


Vrei să faci parte din Armata României? MAPN a scos la concurs 35 de locuri în județul Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Dacă  te-ai hotărât să urmezi cariera militară sau dacă doreşti doar să afli mai multe despre această posibilitate, vino la biroul informare-recrutare din judeţul tău (NEAMŢ – Str. Durăului nr. 9, Piatra-Neamţ – 0233.21.38.86)

Primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a lua o decizie bine fundamentată, este să TE INFORMEZI. Pune întrebări ofiţerului sau subofiţerului recrutor, citeşte materialele puse la dispoziţie, află tot ceea ce te interesează despre criteriile de recrutare şi întocmirea dosarului de candidat, despre probele de selecţie şi admitere, unităţile de instrucţie sau instituţiile şi unităţile de învăţământ militar, precum şi despre viaţa în mediul militar.

La rândul său, recrutorul îţi va pune întrebări pentru a vedea dacă îndeplineşti CRITERIILE DE RECRUTARE pentru profesia militară şi pentru ce categorii de personal, anume. Armata recrutează candidaţi pentru profesiile de soldat/gradat profesionist, subofiţer, maistru militar, ofiţer, dar şi pentru a urma cursurile colegiilor militare liceale.

Apoi, recrutorul te va CONSILIA şi ORIENTA spre acel tip de carieră militară (formă de pregătire), cât şi spre acele arme şi specialităţi militare ce corespund cel mai bine aspiraţiilor, intereselor, preferinţelor tale, dar şi pregătirii, vârstei şi aptitudinilor pe care le ai. De aceea este important să discuţi deschis cu recrutorul şi să păstrezi, în continuare, contactul cu acesta. El este consilierul tău în domeniul carierei militare.

Dacă îndeplineşti criteriile generale şi specifice de recrutare şi te hotărăşti să îmbrăţişezi profesia militară, vei primi toate îndrumările de care ai nevoie pentru completarea DOSARULUI DE CANDIDAT cu documentele necesare. În primul rând, trebuie să efectuezi VIZITA MEDICALĂ. Apoi, trebuie să adaugi, în dosar, copii ale actelor de identitate şi de studii, certificatul de cazier judiciar etc. De asemenea, vei completa câteva documente – tip.

Primul pas spre cariera militară se încheie cu susţinerea unui INTERVIU DE CUNOAŞTERE. Pe parcursul acestuia, recrutorul va verifica, încă o dată, îndeplinirea criteriilor de recrutare, după care veţi purta un dialog ce se va finaliza cu completarea unui chestionar confidenţial şi cu concluziile şi recomandările recrutorului. Fii sincer şi relaxat în timpul acestui dialog, el nu are caracter eliminatoriu. Tot ce mai ai de făcut este să completezi cererea de înscriere pentru instituţia sau unitatea de învăţământ militar aleasă, conform opţiunii tale.

Cât mai curând posibil, recrutorul te va planifica pentru pasul următor – susţinerea probelor de selecţie la centrul zonal de selecţie şi orientare. Între timp, nu ezita să te pregăteşti. Antrenamentele fizice şi exerciţiile de perspicacitate şi de comunicare îţi vor fi de folos.

Succes!

Pentru a trece la pasul următor (selecţia), apasă aici.

D.M.B.
PUBLICITATE