Anchetă socială pentru familiile afectate de incendiul produs la blocul din Piatra-Neamț

Prefectul Vasile Panaite a solicitat conducerii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț să efectueze, în regim de urgență, anchete sociale la familiile afectate de incendiul produs, săptămâna trecută, la blocul de locuințe de pe Aleea Viorelelor din municipiul Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prefectul de Neamț s-a întâlnit cu o parte dintre proprietarii apartamentelor cu care a discutat pe această temă și le-a asigurat de întreaga sa susținere.

”Am cerut să fie realizate anchete sociale la familiile care locuiesc la ultimul etaj al blocului și, în câteva zile, dosarele vor fi înaintate la Guvern. Am discutat și cu președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și a dat asigurări că va face și el toate demersurile instituționale pentru ca acești oameni să fie sprijiniți financiar cât mai curând posibil”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

Dosarele ce vor fi realizate în urma anchetelor sociale vor fi înaintate Ministerului Muncii și Justiției Sociale pentru acordarea ajutoarelor de urgență.

Vezi și INCENDIU la un bloc din Piatra-Neamț. Tot acoperișul e cuprins de flăcări

PUBLICITATE