Ana Monda, reacție la emisiunea de ieri: „Când doi se bat…”


În dezbaterea electorală de joi seara, de pe Digi 24, au participat principalii candidați la primăria Piatra-Neamț: Chitic, Harbuz și Ana Monda.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Monda Digi 24Spre deosebire de emisiunile precedente, mai liniștite, în care au participat candidați din alte localități ale țării, la cea de joi seara s-au cam aprins spiritele. Candidații PNL și PSD s-au acuzat reciproc, s-au jignit și dădeau senzația că, în pauză, ar putea să se ia la bătaie. În tot acest timp Ana Monda a rămas calmă, s-a ferit de a face acuzații și a menționat că o stare conflictuală nu este benefică în situația în care se află orașul nostru. Din contră, trebuie să lăsăm orgoliile și interesele personale și să ne unim forțele pentru un bine comun, mai presus de noi toți, binele comunității din care facem parte.

„M-am cam săturat să vad de-a lungul timpului cum se arată cu degetul și cum se fac promisiuni irealizabile doar în interesul de a câștiga alegerile. Cred că și majoritatea pietrenilor sunt de acord cu mine. E ușor să arăți ce nu s-a făcut într-un oraș. Vedem cu toții și ne confruntăm zilnic cu probleme. E ușor, de asemenea, să visezi la universități și cupe Davis la Piatra Neamț în timp ce pietrenii nu au apă și locuri de muncă. Dar e foarte greu să fii realist și să vezi că nu poți realiza nimic de unul singur. Că trebuie să ai în jurul tău oameni competenți, integri, fără dosare la DNA, foarte buni în domeniul în care activează, indiferent de culoarea politică pe care o au. Pietrenii își doresc o dezvoltare economică care să ducă la crearea de locuri de muncă, vor să se rezolve stresul cu apa, să aibă străzi fară gropi din cauza cărora sunt clienți fideli ai servisurilor auto. S-au săturat de acuze, lupte politice și promisiuni, vor soluții.” A declarat Ana Monda, în urma dezbaterii de la Digi 24.

Emisiunea ”Proiect de țară”, de pe Digi 24, a oferit oportunitatea celor mai importanți 3 candidați la primăria Piatra-Neamț de a își susține proiectele cu care cred că vor câștiga dar și de a se ”ataca„ reciproc pe diverse teme de interes local.

Comunicat, Ana Monda

PUBLICITATE