DGASPC Neamț – adopțiile, mai simple de luna viitoare


Doisprezece copii din județ care nu au fost doriți de mamele ori rudele lor au primit anul acesta șansa de a avea o familie, ei fiind adoptați. Datele centralizate de Compartimentul Adopții din cadrul DGASPC Neamț arată că pe parcursul primelor 6 luni din acest an s-a obținut încuviințarea de către instanțele de judecată a deschiderii procedurilor de adopție pentru 15 copii, pentru 12 dintre ei finalizându-se acest proces, copiii fiind adoptați. Tot pe parcursul semestrului întâi a crescut numărul familiilor atestate ca adoptatoare, fiind 20 de astfel de cazuri, în creștere comparativ cu 2015, (când au fost atestate 29 de familii) și mai multe decât în tot anul 2014, când au obținut acest statut 19 familii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Adopţia este o procedură cu o încărcătură emoţională aparte și avem tot mai multe familii dispuse să parcurgă toate etapele necesare pentru a deveni părinți. Eforturile celor care au finalizat procedurile sunt însă răsplătite de copiii care ajung în brațele lor iar noi îi vedem pe aceștia peste ani cum evoluează și se dezvoltă frumos și armonios. A deveni părinte adoptiv implică însă respectarea unor proceduri stricte și ne bucurăm că unele dintre acestea au fost modificate astfel încât să faciliteze drumul acestor familii dar și să dea șanse în plus copiilor părăsiți“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Copiii părăsiți ar putea avea mai și multe șanse de a crește alături de familii iubitoare deoarece din luna august vor intra în vigoare modificările aduse legii adopțiilor. Cele mai importante vizează scurtarea  perioadei pentru demararea procedurii de adopţie, mai precis de la un an la șase luni a perioadei în care trebuie să fie căutate rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. În situaţia în care rudele nu sunt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilităţii copilului. Valabilitatea atestatului pentru adopţie necesar viitorilor părinţi va fi prelungit de la un an la doi ani, iar termenul de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat. Copilul va păstra acest statut până la încuviinţarea adopţiei sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate.
De asemenea, părinţii adoptivi vor beneficia de  un concediu de acomodare cu o durată de 90 de zile şi o indemnizaţie lunară pe întreaga perioadă de trei luni inclusiv pentru familiile care adoptă copii mai mari cu vârsta peste doi ani.

PUBLICITATE