Administratorul unei firme din Bodești, cercetat pentru evaziune fiscală


În ziua de 26.09.2016, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au efectuat un control pe linia combaterii actelor de comerț ilicite, iar la sediul unei persoane juridice, din comuna Bodeşti, au constatat faptul că administratorul a omis, în parte, să evidenţieze în actele contabile, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate în luna august 2016 şi până în prezent.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate urmează a fi stabilite ulterior.

Conform Poliției Neamț, în cauză cercetările au fost demarate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 din Legea 241/2005 republicată.

D.M.B.
PUBLICITATE