Acțiunea “Sezonul Estival” continuată de polițiștii nemțeni


Inspectoratul de Poliție Județean Neamț acționează cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice pe perioada sezonului estival 2016.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La activitățile operative desfășurate în această perioadă au participat poliţişti de ordine publică, de rutieră, de investigaţii criminale, de investigarea fraudelor, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea în dispozitivele de ordine și siguranță publică au fost angrenate și efective de jandarmi.

Astfel, în perioada 29 iulie – 18 august a.c., au fost constatate 433 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 44 de persoane au fost surprinse în flagrant delict. Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 187 de persoane, iar față de 6 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive. Totodată, în această perioadă au fost depistate patru persoane urmărite la nivel național.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 5493 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1177969 de lei. Totodată polițiștii structurii de investigarea criminalității economice au constatat 22 de abateri la legislația în domeniu, aplicând sancțiuni în valoare de 6000 de lei.

În perioada de referință, s-a intervenit la 1310 de sesizări prin SNUAU 112 şi au fost aplicate 706 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 4604 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 1988 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 21 pentru consum de alcool. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 186 de permise de conducere, dintre care 26 pentru consum de alcool iar 81 pentru viteză şi au retras 64 certificate de înmatriculare.

Pentru petrecerea unui Sezon Estival 2016 în siguranță, polițiștii vă recomandă:
Pe litoral sau la munte, indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece, printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi escroci!
Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate!
Învăţaţi-vă copiii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!
Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!

PUBLICITATE