Accident mortal în fața porții Mănăstirii Bistrița


În această seară (9 august), în jurul orei 21:30, a avut loc un accident mortal în poarta Mănăstirii Bistrița.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații pe care le avem, un bărbat N.G., în vârstă de 58 de ani, din Bistrița, a intrat cu mopedul pe care îl conducea într-o țeavă de gaz, în fața porții de intrare în Mănăstirea Bistrița. În urma impactului bărbatul a decedat pe loc. La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței dar medicii nu au mai putut face nimic. Este posibil ca acesta să fi consumat băuturi alcoolice.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului

În ziua de 09.08.2016, în jurul orei 21.31, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe str. Mănăstirii din satul Bistrița, a avut loc un accident rutier în urma căruia conducătorul unui motociclu a decedat.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce bărbatul de 58 de ani, din Alexandru cel Bun conducea un moped înmatriculat în Italia, a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe acostamentul neconsolidat al părții carosabile și a intrat în coliziune cu țeava de aerisire a instalației de gaz metan din zona, fiind proiectat într-un stâlp de poartă. În urma impactului bărbatul a decedat pe loc. 
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat ca acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. – se arată în comunicatul Poliției Neamț

PUBLICITATE