Accident la intrarea pe Viaductul Poiana Largului. Au fost implicate două autoutilitare


În ziua de 25.01.2017, în jurul orei 15.40, polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 64 de ani, din Piatra Neamț conducea o autoutilitara ce tracta o semiremorcă din direcția Grințieș – Poiana Largului, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar la intrarea pe Viaductul Poiana Largului, semiremorca a derapat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens invers.
Aceasta era condusă de către un bărbat de 49 de ani, din Poiana Teiului, care, în urma impactului, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean Neamț.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Un alt accident rutier a avut loc, ieri, în localitatea Siliștea, unde un minor de 8 ani, care s-a angajat în traversarea străzii a fost acroșat de un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani, din Roman.

D.M.B.
PUBLICITATE